Proteste de amploare au avut loc zilele acestea în Botoșani. Medicului ginecolog vizat de protestatari i se reproșează că nu a intervenit să o ajute pe tânăra gravidă, în urma mesajelor trimise de aceasta, lăsând-o să agonizeze până dimineață.
Alexandra Ivanov, tânăra în vârstă de 25 de ani, care a decedat după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani, a suferit un edem pulmonar, avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina care i se oprise din evoluţie era „complicată infecţios”.
Cazul Alexandrei a stârnit revoltă în Botoșani
Femeia, mamă a trei copii, a fost internată joi seară, însă timp de şapte ore nu a primit deloc îngrijiri medicale. Cazul Alexandrei i-a revoltat pe botoșăneni, care se adună de câteva zile cu sutele în fața maternității din Botoșani, cerând dreptate pentru aceasta. De asemenea, familia tinerei îi acuză pe medicii de gardă de la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani că nu au intervenit cu nimic pentru a o ajuta pe Alexandra, aflată în agonie.
Fratele Alexandrei a declarat că singura care a încercat să o ajute pe sora lui a fost o asistentă care s-a dus după o doctoriță, dar că aceasta a dat-o afară din cabinet, potrivit Digi24. Se pare că sute de oameni au avut de suferit de pe urma acelorași medici.
Protest cu 300 de mașini în Botoșani
300 de mașini au participat miercuri la un marș pe străzile Botoșaniului. Este a cincea zi la rând când oamenii își manifestă furia, după moartea Alexandrei, tânăra de 25 de ani care a murit la spital în așteptarea medicilor.
Protestatarii fac apel la toți oamenii din țară să le fie alături în acest demers pentru a reuși să tragă un semnal de alarmă asupra sistemului medical deficitar din România.