Emma Răducanu este prima jucătoare din istoria tenisului care a câștigat un turneu de Grand Slam după ce a venit din calificări (unde a jucat trei meciuri eliminatorii înainte de a intra pe tabloul oficial al turneului). La începutul US Open, Răducanu avea o cotă de 400-1 la pariuri. Mai mult, ea a câștigat toate meciurile (inclusiv cele din calificări) fără să piardă nici măcar un set.
După câștigarea US Open, Emma Răducanu a câștigat un cec în valoare de 2,5 milioane de dolari. Emma Răducanu a crescut la Londra, dar s-a născut în Canada dintr-un tată român și o mamă chinezoaică. Succesul de la Flushing Meadows vine la doar trei luni după ce tenismena a debutat în circuitul de tenis profesionist feminin WTA.
„Nimeni nu a reușit să facă așa ceva atât de repede și atât de bine”, a declarat fosta mare campioană a tenisului feminin, Martina Navratilova. „Nu am văzut în viața mea așa ceva, ăsta-i adevărul”, a adăugat Navratilova.
„Efectul Răducanu” și de ce experții în marketing văd în campioana de la US Open potențialul unei „fete de miliarde”
Din punct de vedere al marketingului, „timing”-ul este unul cât se poate de favorabil. Ascensiunea Emmei Răducanu vine odată cu nevoia găsirii de noi „eroi” în lumea tenisului, după „apusul zeilor” Roger Federer (40 de ani), Serena Williams (împlinește 40 de ani în această lună), Rafael Nadal (35 de ani) și chiar Novak Djokovici (34 de ani).
Presa britanică semnalează deja apariția unui „efect Răducanu”: tot mai multe fete tinere se înscriu la tenis (chiar dacă asociația britanică de tenis de câmp nu a putut confirma oficial acest lucru).
Un alt indicator al impresionanei popularități de care Răducanu se bucură în rândul tinerilor îl reprezintă creșterea uriașă a numărului de urmăritori de pe Instagram: 1,4 milioane de noi fani în mai puțin de două zile.
În acest moment, cea mai bine plătită jucătoare de tenis femnin este Naomi Osaka, potrivit publicației Forbes. Osaka a câștigat 60 de milioane de dolari în 2020, din care 55 de milioane au venit din peste 20 de contracte de sponsorizare cu mari companii precum Google, Levi’s, Nissan, Tag Heuer ori Louis Vuitton.
„În ultima săptămână a avut o rată a interacțiunilor pe Instagram de 38%, ceea ce e extraordinar”, a declarat Charlie Beall, expert în consultanță digitală. „Acest procent arată numărul de persoane care interacționează efectiv cu contul ei de Instagram, prin like-uri, distribuiri („shares”) ori vizionări ale conținutului, ceea ce arată cât de „angajată” sau „activă” („engagement”, termenul în engleză n.r.) este audiența pe care o ai. Ca să o spun direct: majoritatea brandurilor ar fi încântate și cu 1%”, a spus Beall.
Iar o asemenea rată a engagement-ului nu se datorează doar succesului lui Răducanu pe terenul de tenis. „Tinerii sunt interesați de persoane ori modele apropiate ca vârstă de ei. Emma este o fată de 18 ani, digitală nativ, care a crescut cu aplicațiile de mesagerie și platformele de social media”, a spus Beall. „Iar o rată mare a interacțiunilor în social media reprezintă aur curat pentru potențialii sponsori”.
Emma Răducanu tocmai a câștigat 2,5 milioane de dolari, dar campioana de la US Open își dorește să facă o primă achiziție foarte modestă în comparație cu suma intrată în contul ei.
Tot ce își dorește Emma este o pereche de căști noi. Mai exact, ea vrea să-și cumpere niște Apple AirPods, care costă în jur de 15 de euro. În timpul unui interviu acordat pentru ESPN după victoria nesperată de la US Open, Emma Raducanu a spus că și-a pierdut căștile pe care le avea în urmă cu trei săptămâni și că este disperată fără ele, iar acum are ocazia să le înlocuiască.
Mai în glumă, mai în serios, Emma a spus în timpul interviului că gândul ei înaintea marei finale a fost: „Dacă câștigi acest meci îți poți cumpăra o pereche nouă de AirPods”. Acum, asta a devenit o glumă în echipa ei.
Înainte de a deveni campioana de la US Open, în toată cariera ei Emma a câștigat 303.376 de dolari. După meciul de sâmbătă a încasat 2,5 milioane de dolari. „Acesta este începutul unei povești fabuloase”, a declarat pentru The Guardian Mark Borkowski, considerat un „guru” în domeniul relațiilor publice (PR). El crede că Emma este o „fată de miliarde”.
În ciuda acestui succes răsunător, tânăra jucătoare a promis că va rămâne cu picioarele pe pământ și focusată pe tenis.