Peste un milion și jumătate de români, alături de alți peste un miliard de credincioși catolici și protestanți din întreaga lume, sărbătoresc Învierea Domnului. Este prima sărbătoare pascală care se desfășoară fără restricții, după ce în precedenții doi ani, ceremoniile religioase au fost restrânse, din cauza pandemiei. Din păcate, în acest an, sărbătoarea este umbrită de durerea adusă de războiul din Ucraina, iar gândurile și rugăciunile credincioșilor se îndreaptă către pace, speranță și lumină.
Paștele pe care îl celebrează duminică credincioșii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici va fi urmat, duminica viitoare, de sărbătoarea similară a creștinilor ortodocși.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, credincioșii romano-catolici și reformați iau parte la celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă.
La Vatican, Papa Francisc a luat parte la slujbă, dar nu a prezidat-o
Papa Francisc a participat sâmbătă seara, dar nu a prezidat slujba de veghe pascală din Bazilica Sfântul Petru, probabil din cauza unor dureri la picior care l-au forțat să își restrângă unele activități, relatează Reuters.
Cardinalul italian Giovanni Battista Re l-a înlocuit pe papă la conducerea slujbei, care presupune o procesiune în întuneric aproape total în interiorul celei mai mari biserici a creștinătății, scrie Mediafax.
Papa s-a așezat în fața bazilicii, într-un scaun alb de mari dimensiuni.
În vârstă de 85 de ani, Sfântul Părinte Francisc suferă de sciatică, care-i provoacă dureri la un picior, și, ca urmare, șchiopătă destul de tare. În vara anului trecut, el a suferit și o operație. Afecțiunea dispare și apare, ceea ce l-a determinat pe papă să-și restrângă o parte din activități în timpul unei călătorii în Malta, la începutul lunii aprilie. Totuși, vineri după-amiază, s-a simțit suficient de bine pentru a parcurge întregul culoar al bazilicii, atât la începutul, cât și la sfârșitul slujbei din Vinerea Mare.
Președintele Klaus Iohannis a mers la slujba de Înviere la Sibiu
Preşedintele Klaus Iohannis a participat la slujba de Înviere de la Biserica Romano-Catolică din Piaţa Mare a Sibiului. Klaus Iohannis a fost însoțit de soția sa și, înainte de a intra în biserică, a anunțat că se va ruga pentru pace.
Slujba a început la ora 21:00 și, înainte de a intra în biserică, președintele Iohannis a transmis un scurt mesaj în care a vorbit despre pace.
„Vă doresc tuturor sărbători fericite. Celor care în această zile sărbătoresc Învierea Domnului, le doresc sărbători pascale binecuvântate, iar celor care mâine vor sărbători Floriile, le urez Florii frumoase. Tuturor, liniște, pace, zile frumoase. Cred că trebuie să subliniez, vă doresc tuturor pace. Cred că este bine să ne rugăm pentru cei care, din păcate, suportă ororile războiului și încă așteaptă pace”, a spus președintele Iohannis înainte de slujbă.
În mod tradițional, familia Iohannis participă și la slujba de duminică dimineață oficiată la aceeași biserică din Sibiu.
Mesajul premierului Nicolae Ciucă de Paștele Catolic
Premierul Nicolae Ciucă a trimis un mesaj cu prilejul Paștelui Catolic. Sărbători luminate și pace, le-a urat prim-ministrul României credincioșilor romano-catolici, reformați, evanghelici lutherani și unitarieni din România.
„Sărbătoarea Învierii Domnului este prilej de reflecție și de speranță pentru credincioșii romano-catolici, reformați, evanghelici lutherani și unitarieni din țara noastră și pentru credincioșii din întreaga lume care vor sărbători Paștele Catolic. Le doresc tuturor să se bucure și de taina acestei sfinte sărbători împreună cu familia și toți cei dragi. Sărbători luminate, pace și liniște sufletească”, spune premierul Nicolae Ciucă în mesajul său.
Sursă: Digi24.ro