Patronul firmei care executa lucrările în curtea căminului prăbuşit la Odorheiu Secuiesc a fost reţinut seara trecută, fiind cercetat pentru ucidere din culpă si vătămare corporală din culpă.
Laszlo Şandor a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute în proiect.
Tragedie de la Odorheiu Secuiesc
Tragedia de la liceul din Harghita este rezultatul unui şir de erori umane şi nepăsare. Printre victimele dezastrului de la internat se numără un copil care trebuia să împlinească 18 ani chiar în ziua de Crăciun, iar o altă fată de 17 ani este în stare critică pe patul de spital. Clădirea prăbuşită din curtea Liceului Tamasi Aron aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice şi era închiriata de Primărie pentru a găzdui în jur de o sută de elevi, potrivit ObservatorNews.
O eroare umană
Evenimentul teribil s-a petrecut după ce un băiat a observat că tavanul începea să crape şi s-a dus la doamna care era de serviciu în internat ca să-i avertizeze pe ceilalţi. Când a ajuns înapoi s-a prăbuşit.
Internatul din Odorheiul Secuiesc găzduia 97 de elevi. Era vechi de peste o sută de ani şi nu avea un sistem de canalizare. Când ploua, zidul clădirii era baraj, iar apa se acumula şi se infiltra în pereţi. Lazlo, colegul de cameră a lui David, a ieşit din cămin cu doar câteva minute înainte de prăbuşire. L-a lăsat pe prietenul său în pat, se odihnea.
Patronul firmei care executa lucrările a fost reţinut
Patronul firmei care executa lucrările, Laszlo Şandor a fost reţinut seara trecută.
El este acum acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă şi va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.