Românii seniori vor beneficia de pensii mai mari anul acesta! Trei milioane de pensionari se încadrează în noua măsură aprobată de Guvern.
Când intră în vigoare majorarea?
Seniorii care au un stagiu de cotizare de peste 40 de ani și care în prezent au o pensie minimă vor beneficia de majorări cuprinse între 80-90%, începând cu 1 septembrie 2024.
În luna iunie vor fi tipărite și deciziile de pensionare, iar de la 1 septembrie pensionarii vor afla ce sume vor încasa sub formă de pensie.
Noua lege a pensiilor
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a transmis că talonul de pensie va include și noile valori la care se adăugă și numărul total de puncte precum și modificările specifice.
Întrebarea pensionarilor rămâne cum se calculează punctajul pensiilor? Ministerul Muncii și Solidarității Sociale precizează că noua lege a pensiilor se calculează „prin raportarea venitului brut lunar realizat, ori după caz, a venitului lunar asigurat, venituri care s-au constituit la baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv”, potrivit autorităților.
De reținut este și faptul că excepție de la această majorare fac cei care au cotizat mai puțin de 25 de ani, aceștia vor rămâne cu aceeași pensie. Este vorba de peste un milion de persoane care au primit indexarea de 13,8% încă de la începutul anului.