„Nu am realizat tot ce mi-am propus”, „Fac ceva bine, dar nu e perfect”, „Nu am primit recunoașterea pe care simțeam că o meritam”, „Eu sunt independent și mă descurc singur. Nu am nevoie de nimeni”, „Dacă nu rezolv o problemă repede, mă simt ca un prost”, „Ar trebui să fiu în stare să fac asta”, „Nu termin niciodată nimic. Mereu fac lucrurile pe jumătate.”
Cred că majoritatea dintre noi recunoaștem aceste fraze. Ele reprezintă cât se poate de bine perfecționismul. Acesta consideră cele mai mici defecte ca fiind inacceptabile.
Perfecționismul – calitate sau capcană?
În orice situație, perfecțiunea este de neatins. Este doar un mit, o capcană, o roată pentru
hamster care te duce către epuizare, cum spunea Elizabeth Gilbert. În încercarea de a dovedi că sunt suficient de buni, perfecționiștii se zbat să realizeze imposibilul, plecând de la ideea că nu ar trebui să întâmpine nicio problemă în atingerea obiectivelor înalte pe care și le-au propus.
De cele mai multe ori așteptările sunt irealiste, iar când nu reușesc să le îndeplinească se simt copleșiți și au tendința de a amâna sau de a renunța la ceea ce și-au propus să ducă la îndeplinire.
Dacă ar fi să definim perfecționismul, acesta reprezintă o trăsătură de personalitate care este asociată cu o parte din identitatea persoanei și reprezintă adesea o bază pentru stima de sine. Cu alte cuvinte, un perfecționist interpretează un eșec ca și cum ar reprezenta valoarea sinelui său: „Cine m-ar putea iubi, dacă nu am nimic de oferit?” sau „Dacă nu mă descurc bine, cine o să mă mai vrea?”, de aceea de multe ori preferă să renunțe, să amâne sau să nu coopereze, pentru că sentimentul de vinovăție este mai ușor de tolerat decât sentimentul că este inadecvat sau nedemn.
Efectele negative ale perfecționismului
Perfecționismul îl întâlnim adesea când apar: amânarea, blocajul scriitorului, sindromul
impostorului, pierderea motivației, lipsa productivității, epuizarea, gândirea excesivă. Acestea provin din presiuni interioare cum ar fi dorința de a evita eșecul, criticile, judecățile și respingerea.
De asemenea, există și o componentă socială, deoarece tendințele perfecționiste au crescut foarte mult în ultimii 30 de ani atât pe plan academic, cât și profesional. Iar un alt aspect de luat în considerare este omniprezența rețelelor sociale care duce la comparații sociale și dorința de a fi în rând cu lumea sau de a dori să se atingă idealuri ce ascund în spate mediocritatea.
Câteva caracteristici ale perfecționismului sunt următoarele:
- Sentimentul că eșuezi în tot ceea ce încerci să faci
- Amânarea sarcinilor de îndeplinit sau acțiunilor în general – de exemplu poți amâna o
atribuție pentru că ți-e teamă că nu o vei îndeplini perfect - Dificultatea de a te relaxa sau de a împărtăși gânduri și sentimente
- Tendința de a controla relațiile personale și/sau profesionale
- Obsesia față de liste, reguli, muncă sau tendința de a deveni nepăsător, indiferent
Pentru a combate perfecționismul este necesar să fie urmat un proces de autocunoaștere
individual, cu suport din partea unei persoane specializate – psihoterapeut.
Îndrumarea către conectarea cu sinele autentic, cu răspunsuri la întrebarea „Cine sunt eu dincolo de rolurile sociale și așteptările din exterior?”, ajută perfecționistul să simtă, în timp, că poate fi iubit și apreciat în primul rând pentru simplul fapt ca există, că este o ființă pe acest pământ.
Pe lângă această călătorie către sine, pentru a lua măsuri împotriva perfecționismului, ajută și următoarele elemente:
- Setarea unor obiective care pot fi atinse și realizabile
- Sarcinile grele să fie divizate în etape mai scurte
- Focusarea pe o singură activitate sau task
- Conștientizarea faptului că o greșeală, sau un eșec, este ceva punctual și nu reprezintă în totalitate pe nimeni
Nu suntem meniți să fim perfecți, suntem meniți să fim întregi.
(Jane Fonda)
Psihoterapeut Cristina Ionescu
www.psihologcristinaionescu.ro
