Există pericol de holeră în Marea Neagră?
Noul ministru al Mediului, Mircea Ferchet, a convocat, vineri, o şedinţă pe tema barajul Kahovka din Ucraina, iar specialiştii au stabilit că nu există pericol pentru populaţia din România, pentru mediu sau pentru calitatea apei de îmbăiere în Marea Neagră.
„Ministrul Mircea Fechet, a convocat astăzi o întâlnire, la sediul MMAP, cu autorităţile responsabile de monitorizarea şi protecţia apelor Mării Negre, în contextul distrugerii barajului Kahovka de pe râul Nipru (Ucraina) şi a consecinţelor acestui eveniment. La întâlnire, au participat secretarii de stat Ionuţ Sorin Banciu şi Dan Chiru, directorul general al ANAR Sorin Lucaci, precum şi reprezentanţi ai MMAP, Ministerului Transporturilor, Administraţia Naţională Apele Române, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Institutul National De Sanatate Publica şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Marină Grigore Antipa”, a transmis, vineri, Ministerul Mediului.
Ministrul Mediului dezminte informațiile false
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis că specialiştii au stabilit că, după ce au fost colectate toate datele, nu există niciun indiciu care să ridice semne de întrebare, toţi parametrii măsuraţi situându-se în limitele normale pentru această perioadă. „De asemenea, luând în considerare imaginile satelitate prezentate, distanţa între gura de vărsare a Niprului şi apele teritoriale româneşti, deplasarea maselor de aer şi a curenţilor marini, temperatura şi salinitatea apei, specialiştii preconizează că riscul ca sănătatea oamenilor, a mediului ecosistemelor din acvatic sau calitatea apei de îmbăiere să fie în pericol, este minim.
Cu toate acestea, vom continua să monitorizăm în ritm alert toţi parametrii şi suntem pregătiţi să intervenim la cel mai mic semn de pericol”, a declarat ministrul Mircea Fechet, la finalul întâlnirii, potrivit Digi24.
CONTEXT
Distrugerea barajului Nova Kahovka a fost declarată cea mai mare catastrofă de mediu din Ucraina de la Cernobîl (1986). Barajul Nova Kahovka din Ucraina a fost distrus în primele ore ale zilei de 6 iunie 2023, provocând inundaţii extinse de-a lungul cursului inferior al fluviului Nipru în regiunea Herson.
Cel puţin 28 persoane au murit şi câteva zeci au fost date dispărute, la fel ca multe animale. Ruşii şi ucrainenii se învinovăţesc reciproc pentru dezastru, iar preşedintele Zelenski a vorbit despre un „ecocid”.
Crucea Roşie a avertizat că apele deversate, care se scurg către Marea Neagră, au luat cu ele şi minele care erau amplasate pe câmpuri. De asemenea, de la hidrocentrala de la Nova Kahovska s-au scurs peste 150 de tone de ulei industrial. La câteva zile de la dezastru, la Odesa ajunseseră în Marea Neagră pereţi şi acoperişuri de case.