CUTREMUR ÎN MAROC Un cutremur neobişnuit de puternic a lovit Marocul în noaptea de vineri spre sâmbătă, provocând moartea a peste 2.000 de persoane, potrivit celui mai recent bilanț.
Lume îngrozită și clădiri deteriorate din Munţii Atlas până în oraşul istoric Marrakesh. Cutremurul, a avut loc în jurul orei 23.00 (sâmbătă, 1.00, ora României), iar undele sale seismice au fost resimţite până la Huelva şi Jaen, în sudul Spaniei.
Faimoasa Moschee Koutoubia, construită în secolul al XII-lea, a suferit pagube, iar în mediul online circulă imagini devastatoare cu pagube la unele părţi ale faimoaselor ziduri roşii care înconjoară oraşul vechi, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.
Camioane încărcate cu pături, paturi de campanie şi echipamente de iluminat au fost trimise în acea zona greu încercată, a anunţat agenţia oficială de presă MAP.
Reacții din întrega lume
Papa Francisc s-a rugat duminică pentru victimele seismului din Maroc şi şi-a exprimat solidaritatea cu poporul marocan, afectat de cel mai devastator cutremur întregistrat în această ţară în ultimii peste 60 de ani, relatează Reuters. „Mă rog pentru cei răniţi, pentru cei care şi-au pierdut viaţa, atât de mulţi dintre ei, şi pentru rudele lor”, a afirmat papa Francisc, potrivit G4Media.
Spania va trimite echipe de salvare şi va oferi sprijin Marocului lovit de seismul devastator, după ce a primit o cerere oficială de ajutor din partea Rabatului, a anunţat duminică ministrul spaniol de Externe, Jose Manuel Albares, relatează AFP, citată de Agerpres.
Gestul incredibil al lui Cristiano Ronaldo
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a decis să găzduiască în hotelul său luxos de patru stele din Marrakesh supravieţuitori ai cutremurului devastator din Maroc. Hotelul de patru stele şi-a deschis porţile în Marrakech în martie 2022, în urma unei asocieri între fotbalistul portughez, jucător la Al-Nassr (Arabia Saudită), a cărui avere este estimată la peste un miliard de euro, şi grupul portughez Pestana.
Hotelul are 174 de camere, un centru de afaceri, spa, piscină și un centru de fitness. Primii oaspeți au sosit pe 1 martie , iar prețul unei camere single începea de la 199 euro, în 2022.