În fotografie se poate observa cum polițistul, care discută la telefon, cel mai probabil cu operatori de la Serviciul 112, o verifică pe fetiță cu piciorul stâng. În apropiere pot fi observați și câțiva martori ce privesc neputincioși cum copila se stinge din viață. Este grav rănită și sângerează puternic din zona capului, după ce a fost lovită cu putere. Momentul tragic a fost filmat.
„Deci a coborât din mașină și cu piciorul, cu bocancul, îi dădea peste piciorul fetiței ca să vadă dacă mai respiră. Iar băiatul care era martor lângă el, la acel moment, i-a spus: de ce dai cu piciorul în ea. Atunci a întors-o într-o parte, cu mâna„, a povestit o femeie.
Poliția Capitalei susține că polițistul care a provocat accidentul doar „s-a aplecat”
„Pentru clarificarea anumitor informații apărute în spațiul public, facem următoarele precizări:
Primul apel în sistem 112 a fost formulat de polițistul implicat în evenimentul rutier, prin care a solicitat sprijin medical pentru persoanele rănite. După producerea evenimentului rutier, polițistul s-a aplecat asupra uneia dintre victime pentru a vedea în ce stare se află. Imediat a accesat telefonul mobil, pentru a formula apelul„, a transmis Poliția Capitalei.
Două fetiţe, cu vârste de 11 şi 13 ani, au fost lovite pe o trecere de pietoni pe Bulevardul Laminorului, din Sectorul 1 al Capitalei, iar una dintre ele a murit. O maşină de poliţie, care ar fi fost în misiune, a dat peste ele, însă martorii spun că maşina nu avea pornite semnalele acustice.
Martorii acuză că poliţia vrea să muşamalizeze accidentul
Un tată îndurerat, îmbrăcat cu o geacă reflectorizantă îşi pune mâinile în cap şi plânge de durere pe o bancă lângă locul accidentului. În jurul lui sunt mulţi martori. Aceştia îşi strigă revolta legată de faptul că maşina de poliţie are acum aprinse semnalele luminoase. Oamenii de la faţa locului susţin că maşina de poliţie gonea pe Bulevardul Laminorului fără să aibă în funcţiune sistemele de avertizare şi că acestea au fost aprinse abia după ce a avut loc accidentul.
„Aprindeţi-le, hai, muşamalizaţi-le! Le-au aprins acuma, după accident„, strigă o femeie de pe partea cealaltă a drumului.
„Eram aici când l-au luat pe şoferul din maşină şi l-au ascuns după un cazan din staţia de RATB, au aşteptat să vină maşina şi l-au schimbat de haine. Ceea ce nu mi se pare normal. Până la urmă trebuia testat, ca orice cetăţean care face un accident„, spune altă femeie. Tot ea menţionează ulterior că poliţistul a întors fetiţa care a decedat pe o parte, ca aceasta să nu se înece cu sânge.
„Gândiţi-vă ce viteză a putut să aibe. Nu a existat nicio misiune. Asta nu pot să spună. Că e un Dumnezeu sus. Nu, girofarurile nu au mers decât luminos, nu sonor. Să nu susţină că au fost în misiune, că au fost destui martori„, mai spune femeia.
Sursă: ObservatorNews.ro