Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a comparat “ideologia LGBT” cu doctrina comunistă, într-un discurs de campanie, în contextual în care drepturile LGBT au devenit un subiect intens dezbătut, relatează Reuters. Duda este un aliat al Partidului naţionalist Dreptate şi Justiţie, care exclude promovarea acordării drepturilor comunităţii LGBT, considerând că această influenţă străină ar submina valorile tradiţionale a tării pe care o conduce.
În trecut, președintele Duda a prezentat câteva propuneri electorale legate de familie, inclusiv promisiunea de a nu le permite cuplurilor de acelaşi sex să se căsătorească sau să adopte copii, precum şi interzicerea predării în şcoli a subiectelor legate de LGBT.
“Generaţia părinţilor mei a luptat 40 de ani pentru eliminarea ideologiei comuniste din şcoli, ca să nu fie învăţaţi copiii cu forţa. Pentru ca tinerii, copiii, soldaţii şi organizaţiile de tineret să nu poat fi îndoctrinaţi. Ei nu au luptat pentru ca o nouă ideologie, chiar mai distructivă, să apară”, a spus Andrzej Duda la un miting.
Ministrul educaţiei din Polonia a declarat, miercuri, că marşul pentru sprijinirea drepturilor egale pentru minorităţile sexuale şi comunitatea LGBT este o „insultă la moralitatea publică”. Mii de oameni au ieşit, sâmbăta trecută, în Varşovia pentru a protesta împotriva discriminării faţă de minorităţile sexuale, afectate de ceea ce activiştii numesc o „atmosferă din ce în ce mai ostilă” faţă de comunitatea LGBT.