Dintr-o ploaie de stele prezente în inima New York-ului, Kim Kardashian a reușit să iasă în evidență și să creeze un moment antologic la Met Gala 2022. Vedeta a strălucit într-o rochie asemănătoare cu cea purtată cu o ocazie specială de simbolul frumuseții în anii ’50, Marilyn Monroe.
Luni noapte (2 mai), covorul roșu de la Muzeul Metropolitan de Artă din New York a fost invadat de celebrități îmbrăcate fabulos, pentru cea mai extravagantă gală organizată în „orașul care nu doarme niciodată”.
În tot acest decor elegant, Kim Kardashian a reușit să întoarcă toate privirile în momentul în care și-a făcut apariția într-o rochie de 5 milioane de dolari, aducându-i, astfel, un omagiu legendarei Marilyn Monroe.
„Care este cel mai american lucru la care te poți gândi? Răspunsul e Marilyn Monroe”, a spus Kardashian într-un interviu pentru revista Vogue.
Cu ce ocazie a purtat Marilyn Monroe celebra rochie cu care Kim Kardashian a impresionat la Met Gala
Într-un secvență marcantă din istoria SUA, superba Marilyn Monroe a purtat celebra rochie la ziua de naștere a președintelui John F. Kennedy, în 1962. Pe atunci, acesta împlinea 45 de ani, iar vedeta i-a cântat în public „La mulți ani, domnule președinte”.
Inspirată de o schiță a lui Bob Mackie pentru designerul de costume Jean-Louis, rochia i-a uluit pe cei 15.000 mii de oameni prezenți la celebra Madison Square Garden pentru evenimentul lui JFK. Când Monroe a dezvăluit rochia, pentru o secundă cei prezenți în sală au avut impresia că vedeta este nudă. Momentul plin de savoare a rămas memorabil în istoria fascinantă a celebrei vedete americane.
Rochia lui Marilyn Monroe s-a vândut cu 5 milioane de dolari. Cât a costat acum 60 de ani?
Evident, procurarea rochiei originale a lui Marilyn Monroe nu a fost ușoară. Pentru a obține mult râvnitul articol vestimentar, Kardashian a apelat la muzeul Ripley’s Believe It or Not, care a cumpărat rochia, în 2016, pentru 4,8 milioane de dolari.
Celebra rochie a lui Marilyn Monroe deține încă recordul de a fi cea mai scumpă rochie vândută vreodată la o licitație. Rochia a fost creată acum 60 de ani și a costat aproximativ 12.000 de dolari.
Kim Kardashian a purtat rochia originală doar pe covorul roșu
Deoarece rochia este o parte atât de prețioasă a istoriei, s-au luat și o mulțime de măsuri de precauție, obiectul unicat fiind păzit riguros. Nu s-a permis modificarea articolului vestimentar. Astfel, Kim Kardashian a declarat că a pierdut aproximativ 7 kilograme pentru a intra în rochia lui Marilyn Monroe. Vedeta a ținut o dietă drastică în ultimele săptămâni, înainte de evenimentul organizat în inima orașului New York.
În noaptea galei, Kim s-a schimbat în rochie chiar la Muzeul Metropolitan de Artă, pentru a micșora șansele de a provoca vreo stricăciune. Vedeta a purtat rochia originală doar pentru momentul de intrare pe scările muzelui. Ulterior, s-a schimbat într-o rochie copiată după celebrul articol vestimentar, scrie revista Time.
Met Gala 2022 a avut loc luni seară în New York. În acest an, tema evenimentului a fost „Gilded Glamour”, amintind de moda finalului de secol XIX.
Vezi aici topul celor mai bine îmbrăcate vedete de la Gală.
Sursă: Click.ro