Nuanța de albastru specifică frescelor Mănăstirii Voroneț, obținută dintr-un pigment pe bază de azurit, este unică în lume.
Această culoare, a cărei intensitate se potrivește perfect cu cerul Bucovinei în timpul toamnei, atunci când se culeg recoltele, s-a dovedit a avea o rezistență excepțională la intemperii, fiind păstrată în stare aproape perfectă pe anumite porțiuni ale bisericii.
Capela Sixtină a Estului, o capodoperă a artei medievale românești
Mănăstirea Voroneț, o adevărată bijuterie a artei medievale românești, se află într-un cadru pitoresc, la doar 36 de kilometri de Suceava. Accesibilă printr-un drum ce șerpuiește prin dealurile Bucovinei, mănăstirea este considerată una dintre cele mai importante ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.
Ridicată în doar patru luni și jumătate, la sfârșitul secolului al XV-lea, mănăstirea numită și Capela Sixtină a Estului, datorită frumuseții sale unice în lume, a fost locul de veci al lui Daniil Sihastrul, unul dintre cei mai venerați sfinți ai Moldovei.
Picturile exterioare, în special celebra nuanță de albastru, au făcut ca Mănăstirea Voroneț să fie recunoscută la nivel mondial. Secretul acestei culori, care și-a păstrat intensitatea de-a lungul secolelor, rămâne nedezvăluit, fascinând atât specialiștii, cât și publicul larg.
Istoria Mănăstirii Voroneț
Deși a fost înălțată ca simbol al biruinței și al credinței, Mănăstirea Voroneț a cunoscut o istorie tumultoasă. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, mănăstirea a fost desființată, iar călugării alungați.
Abia în secolul XX și-a recăpătat statutul de monument istoric, dar a fost supusă unor transformări radicale în perioada comunistă. Interdicția slujbelor religioase și transformările arhitecturale au marcat profund acest sfânt locaș.
Cu toate acestea, după Revoluție, Mănăstirea Voroneț și-a recăpătat rolul de centru spiritual, redeschizându-și porțile credincioșilor.
Picturile de la Voroneț transcend sfera strict religioasă, devenind adevărate manifestări politice. Prin înfățișarea turcilor și tătarilor printre păcătoși în scena Judecății de Apoi, pictorul transmite un mesaj clar: apărarea credinței și a țării este o datorie sfântă.
Chiar și ciclul martiriului Sfântului Ioan cel Nou, un martir al credinței creștine și al luptei împotriva tătarilor, întărește această idee, subliniind importanța rezistenței în fața dușmanilor.
Legenda „Albastrului de Voroneț”
Se crede că secretul durabilității „Albastrului de Voroneț” constă într-o rețetă specială, care includea probabil și alți pigmenți, precum malachitul. De asemenea, tehnicile de aplicare a culorilor și compoziția tencuielii au contribuit la conservarea acestor fresce timp de secole.
Specialiștii susțin că liantul folosit nu a fost varul tradițional, ci un material mai puțin poros și mai durabil, care a permis culorilor să își păstreze intensitatea.
Deși nu toate secretele tehnicilor de pictură murală exterioară au fost dezvăluite, cercetările au stabilit că primele fresce de acest tip au apărut în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, iar cele mai cunoscute exemple datează din perioada lui Petru Rareș.
„Albastrul de Voroneț” a captivat imaginația specialiștilor și a publicului larg, devenind un simbol al artei medievale românești.
Interiorul bisericii este împodobit cu picturi murale care ne poartă prin cele mai importante momente din viața lui Iisus. Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor sau ciclul Patimilor sunt doar câteva dintre scenele reprezentate cu o măiestrie deosebită.
În același timp, tabloul votiv al lui Ștefan cel Mare, domnitorul ctitor, ne oferă o imagine a conducătorului și a vremurilor în care a trăit.
Exteriorul bisericii, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este considerat apogeul artei feudale moldovenești. Frescele, cu culorile lor vii și expresive, ne prezintă scene din viața lui Hristos și a sfinților într-o manieră care le apropie de lumea noastră.
Nuanțele de verde și albastru, care domină compoziția, creează o armonie perfectă cu peisajul înconjurător.
Deși „Albastrul de Voroneț” este asociat în mod special cu mănăstirea Voroneț, nuanțe similare se regăsesc și pe frescele altor lăcașuri de cult din Moldova. Cu toate acestea, la Voroneț, această culoare și-a găsit expresia cea mai pură și mai intensă, devenind un simbol al identității artistice a zonei.
