Scriitorul tanzanian Abdulrazak Gurnah a primit joi Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2021, a anunțat Academia Suedeză.
Acesta a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru „înţelegerea sa lipsită de compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor la intersecţia dintre culturi şi continente”, se arată în comunicatul oficial al instituției, citat de Agerpres.
Anul trecut, Academia Suedeză i-a atribuit premiul poetei americane Louise Gluck.
Gurnah s-a născut în Tanzania în 1948, dar s-a mutat în Marea Britanie la o vârstă fragedă. A scris 10 romane, dintre care multe se concentrează pe experiențele refugiaților. Romanul său „Paradisul” din 1994, care spune povestea unui băiat care a trăit în Tanzania la începutul secolului al XX-lea, a câștigat Premiul Booker și a marcat larga recunoaștere a sa ca romancier.
Mircea Cărtărescu era favorit pentru a câștiga Premiul Nobel pentru literatură
Scriitorul român Mircea Cărtărescu era primul favorit al caselor de pariuri înaintea acordării Premiului Nobel pentru literatură, potrivit jurnaliștilor de la El Mundo. Următorii favoriți pentru primirea acestei distincții erau japonezul Haruki Murakami, rusoaica Liudmila Ulitskaya și canadianca Anne Carson.
Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist.
Premiul pentru Literatură este cel de-a patrulea anunţat în seria distincţiilor Nobel, după cele atribuite pentru medicină, fizică şi chimie. Premiul Nobel pentru pace va fi anunţat vineri, 8 octombrie, iar cel pentru economie va fi decernat luni, 11 octombrie.
Sursă: Gândul.ro