Ana Maria Popescu a cucerit azi prima medalie pentru România la JO de la Tokyo, după un duel dramatic cu Sun Yivan! Spadasina a cucerit medalia de argint după ce a fost învinsă în finală de chinezoaica Sun Yiven, scor 10-11.
La finalul timpului regulamentar tabela arătat 10-10 după ce sportiva de la Steaua a restabilit egalitatea la ultimul asalt. S-a intrat în minutul de prelungire, unde chinezoaica, a treia spadasină a lumii, a gestionat mai bine duelul, dar mai ales cu noroc.
Ana a cucerit astfel a treia medalie la JO după ce argintul la individual de la JO 2008 și aurul cu echipa de la JO 2016.
Ana-Maria Popescu şi Yiwen Sun au fost adversare şi în finala olimpică pe echipe de la Rio, câştigată de România în faţa Chinei. Ultimele două dueluri dintre cele două spadasine au fost câştigate de româncă, în 2019 la Cupa Mondială de la Tallinn, în semifinale, şi în 2020, în sferturile Cupei Mondiale de la Havana. Yiwen Sun a obţinut medalia de bronz în 2016, la Rio, la individual.