Municipalitatea timișoreană a lansat pe SEAP licitația publică pentru achiziționarea de aparate speciale de linie cale tramvai care urmează să fie folosite la reabilitarea traseului de pe pe Calea Stan Vidrighin.
Suma oferită este una generoasă, de 3,41 milioane de lei, informează deBanat.
În baza contractului vor fi achiziţionate și puse în funcțiune aparate speciale de linie cale tramvai – macazuri pentru obiectivul de investiție „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseu 2, Calea Stan Vidrighin”.
Mai mult, Timișoara a achiziționat tramvaie cu podea total coborâtă, furnizate de Bozankaya Otomotiv A.S., iar pentru acordarea garanției, se impune ca uzura căii de rulare și a aparatelor speciale de linie cale sa se încadreze în parametrii prescriși de standardele în vigoare.
Noile macazuri nu erau incluse în proiectul de reabilitare a liniilor de tramvai
Aceste noi tramvaie vor circula pe tronsonul mai sus menționat, parte a liniei 6 de tramvai.
„Ca urmare, se impune achiziționarea aparatelor speciale de cale tramvai: Reabilitarea liniei de tramvai vizează asigurarea unei conexiuni între Calea Stan Vidrighin aflată în curs de modernizare și str. Ștefan cel Mare recent modernizată pe tronsonul I Decembrie 1918 și str. St. O. Iosif”, se arată în documentația aferentă proiectului.