Primul reactor nuclear modular mic din România va fi pus în funcțiune în 2029 la Doicești, iar centrala va avea o capacitate totală instalată de 462 MW, a declarat vineri Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite în România.
În urmă cu ceva timp, autoritățile române anunțaseră că țara noastră va fi prima din lume unde va fi instalat un astfel de reactor, termenul avansat fiind 2027, conform Libertatea.
Declarațiile lui Kavalec au fost făcute în cadrul evenimentului de deschidere a Centrului de Explorare a Energiei (E2) din cadrul Politehnicii București, în cadrul căruia a fost inaugurat un simulator de comandă al reactoarelor NuScale.
Primul reactor nuclear modular mic din lume amplasat la Dâmbovița
Centrala nucleară va fi realizată la Doicești, județul Dâmbovița, unde a existat anterior o fostă termocentrală pe cărbune. Operator al centralei va fi compania de stat Nuclearelectrica. Aceasta deține deja două reactoare nucleare ce produc energie atomică pe platforma de la Cernavodă și care acoperă 20% din consumul național.
În timp ce un reactor de la Cernavodă are o capacitate de 700 MW, un reactor modular mic va produce 77 MW. La Doicești vor fi instalate șase astfel de unități. O unitate similară va fi pusă în funcțiune în SUA, în statul Idaho. Costul investiției nu a fost făcut public, însă spre exemplu, proiectul realizării Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, care vor avea împreună 1.400 MW instalați, este estimat să coste 6,5 miliarde de euro.