Deputații europeni propun un proiect privind implementarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, care ar trebui să ofere stații electrice de încărcare la fiecare 60 de km pentru mașinile electrice și stații de încărcare cu hidrogen la fiecare 100 km.
Proiect UE pentru infrastructură
Comisia pentru transport și turism a adoptat un proiect de mandat de negociere privind implementarea infrastructurii pentru combustibili alternativi. Acesta vizează să stimuleze instalarea de stații de reîncărcare sau de realimentare cu carburanți alternativi pentru autoturisme, camioane, trenuri și avioane și să sprijine adoptarea de vehicule durabile, transmite Calea Europeană.
Stații auto la fiecare 60 de km până în 2026
Stațiile de încărcare electrică pentru autoturisme ar trebui să fie implementate cel puțin la fiecare 60 km de-a lungul principalelor drumuri din UE până în 2026. Pentru camioane și autobuze, aceleași cerințe ar urma să se aplice până în 2026, dar numai pe rețelele TEN-T principale.
Deputații europeni au propus înființarea mai multor stații de realimentare cu hidrogen de-a lungul principalelor drumuri din UE, comparativ cu propunerea Comisiei (la fiecare 100 km față de fiecare 150 km) și să o facă mai repede (până în 2028 față de 2031).
„Combustibilii alternativi sustenabili și implementarea infrastructurii acestora joacă un rol esențial în tranziția către o decarbonizare reușită a sectorului transporturilor. Prin extinderea mai rapidă a infrastructurii de încărcare, facilităm tranziția către o mobilitate ecologică pentru oameni și industrie”, a declarat raportorul PE pentru infrastructura combustibililor alternativi, Ismail Ertug (S&D, DE).