Mai multe muzee din România nu vor participa la ediția jubiliară a Nopții Muzeelor, ca formă de protest. Muzeografi, cercetători, restauratori și ale posturi de profil din Ministerul Educației protestează din cauza salariilor mici.
Noaptea Muzeelor 2024
Anul acesta, Noaptea Muzeelor se va desfășura sâmbătă, 18 mai. Ediția din acest an este una aniversară, pentru că se împlinesc 20 de ani de când Noaptea Muzeelor s-a organizat pentru prima dată în România.
Jubileul este amenințat de protestele angajaților din muzee, nemulțumiți de condițiile salariale din sistem. De asemenea, o parte din muzee emblematice au anunțat deja că nu vor participa la eveniment, astelf ușile lor rămân închise pentru cei care doreau să experimenteze vizitele nocturne la muzee din weekendul acesta.
Cu toate acestea, peste 260 de obiective din 32 de județe și din București vor putea fi vizitate cu această ocazie.
Proteste la muzee
„Ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor va fi una aparte şi asta nu pentru că marcăm 20 de ani de existenţă, motiv de sărbătoare în condiţii normale, ci pentru că va aduce cu sine probabil cel mai mare protest al muzeelor din ’89 încoace. Din acest motiv veţi observa că multe muzee din ţară nu apar pe programul Nopţii Muzeelor 2024, reprezentanţii acestora putând fi găsiţi şi susţinuţi în Piaţa Victoriei”, a transmis pe Facebook Dragoş Neamu, manager al evenimentului.
- Muzeul Naţional de Istorie a României a anunţat miercuri că nu va organiza Noaptea Muzeelor.
- Săptămâna trecută, și Muzeul Naţional de Artă al României a anunţat că nu va participa la Noaptea Muzeelor, după anunţul membrilor Sindicatului Muzeului Naţional de Artă al României de a nu efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru.
- Nici Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa nu va participa la ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, în semn de solidaritate cu cei care protestează împotriva salariilor mici din sistem.
Nemulțumirile salariale
Angajaţii din muzee solicită creşterea cu 20% a salariilor din sectorul muzeal pentru orice poziţie profesională, echilibrarea marilor inegalităților din sistem şi discriminări care există în interiorul sectorului cultural. Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a transmis că respectă decizia muzeelor care nu participa în acest an, ca „urmare a acestei situaţii nefireşti”.
Comisia a mai subliniat faptul că „organizarea evenimentului Noaptea Muzeelor se derulează în afara orelor de program şi se bazează pe participarea voluntară a personalului din instituţiile muzeale, demersul colegilor din domeniu este cu atât mai legitim”, de aceea decizia muzeelor de a se retrage din cadrul acestui eveniment este pertinentă și înțeleasă.