Will Smith acceptă şi respectă decizia de vineri a Academiei de la Hollywood, care îi interzice participarea la toate evenimentele pe care le va organiza, inclusiv decernarea premiilor Oscar, în următorii zece ani.
„Accept şi respect decizia Academiei„, a spus actorul într-o scurtă declaraţie trimisă de reprezentantul său presei americane, potrivit Agerpres.
Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Statele Unite a decis să îi interzică actorului să participe la orice ceremonie sau eveniment pe care instituţia le organizează, timp de zece ani, ca pedeapsă pentru palma pe care actorul i-a dat-o, pentru gluma făcută pe seama soţiei sale, comediantului Chris Rock la gala Oscar de la sfârşitul lunii martie.
„Domnului Smith nu i se va permite să participe la niciun eveniment sau program al Academiei, personal sau virtual„, indiferent dacă este vorba sau nu de premiile Oscar, şi cu efect imediat, a precizat într-un comunicat consiliul de administraţie al Academiei, care s-a întrunit vineri dimineaţă.
Academia de film a acceptat demisia lui Will Smith, pe care acesta a prezentat-o săptămâna trecută, dar nu i-a retras Premiul Oscar pentru cel mai bun actor, primit luna trecută pentru rolul din The Williams Method.
Află mai multe aici despre scandalul provocat de Will Smith la decernarea Premiilor Oscar din 24 martie 2022: Momentul VIRAL de la Oscaruri: regie sau adevăr? Will Smith i-a cerut scuze public lui Chris Rock pentru palma din cadrul galei Oscar
Sursă: Digi24.ro