Curtea Constituțională a României a solicitat joi Biroului Electoral Central să renumere voturile valabil exprimate și pe cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale.
În aceeași zi, BEC a adoptat o decizie privind procedura de reverificare și renumărare a voturilor exprimate în cadrul alegerilor prezidențiale, stabilind ca termen limită pentru trimiterea versiunii scanate a proceselor-verbale prin e-mail data de 1 decembrie, ora 22:00.
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a anunțat vineri că procesul de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a demarat.
„Procesul a început în toate județele, fiecare organizându-se conform propriilor planuri. Unele județe au început deja renumărarea voturilor încă de aseară, iar altele au demarat operațiunea dis-de-dimineață. În prezent, există județe care au încheiat deja procesul de renumărare.
Sper ca, până la finalul zilei, majoritatea județelor să finalizeze această activitate”, a declarat Toni Greblă pentru Agerpres.
El a subliniat că există posibilitatea unor întârzieri în județele mari, unde numărul de voturi este semnificativ mai mare, dar și în anumite secții de votare din străinătate, din cauza dificultăților de transport.
Când va fi anunțată decizia
Referitor la termenul impus de Biroul Electoral Central (BEC) pentru finalizarea operațiunii de renumărare a voturilor până la 1 decembrie, Toni Greblă a menționat că BEC va comunica decizia atunci când va estima că va putea transmite centralizarea voturilor către Curtea Constituțională.
„Autoritatea Electorală Permanentă nu are niciun rol în procesul de renumărare a voturilor. Decizia a fost luată de Curtea Constituțională, iar Biroul Electoral Central o pune în aplicare prin intermediul birourilor electorale județene.
Biroul Electoral Central va anunța, cel mai probabil, când va estima că centralizarea voturilor va fi pregătită pentru a fi comunicată Curții Constituționale”, a declarat președintele AEP.
Invalidarea turului I
Președintele AEP a menționat că, în urma renumărării voturilor, pot apărea noi rezultate care să modifice ordinea candidaților obținută după primul tur, iar în acest caz, Curtea Constituțională (CCR) ar putea dispune invalidarea turului I.
„Din punct de vedere juridic, vă explic cum ar putea evolua situația: dacă CCR constată o fraudă semnificativă care influențează ordinea candidaților, astfel încât să modifice rezultatul, atunci aceasta poate decide invalidarea turului I”, a declarat Greblă.
Contextul alegerilor prezidențiale se complică și mai mult având în vedere că Marcel Ciolacu, președintele demisionar al PSD, a anunțat joi seară, 28 noiembrie, că se va retrage din cursa pentru președinția României, chiar și în cazul în care renumărarea voturilor din primul tur ar modifica rezultatele în favoarea sa.
Citește știrea aici: Marcel Ciolacu se retrage din competiția prezidențială, indiferent de rezultatele renumărării voturilor
USR depune contestație
USR a depus o contestație la Curtea de Apel București, Secția Contencios Administrativ și Fiscal – Contestații Electorale, împotriva deciziei Biroului Electoral Central de a dispune renumărarea voturilor din toate secțiile de votare din țară.
Partidul solicită anularea acestei hotărâri și suspendarea ei până la soluționarea cauzei.
Invalidarea primului tur al alegerilor prezidențiale ar însemna un nou prim tur care ar putea avea loc pe 15 decembrie, iar cel de-al doilea tur pe 29 decembrie.
Greblă a exprimat speranța că procesul de renumărare a voturilor va fi finalizat în termenul stabilit de Biroul Electoral Central.