Numărul mediilor de 10 de la examenul național de Bacalaureat 2023 a crescut cu 40%, după contestații, potrivit datelor Ministerului Educației.
Ministerul Educației a publicat vineri, 7 iulie, rezultatele finale de la BAC 2023.
„76 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (acestora li se adaugă 2 candidați din sesiunea specială, așadar 78 de candidați în total)”, transmite Ministerul Educației.
Înainte de contestații erau 54 de medii de 10 la Bacalaureat, conform Edupedu.ro.
Cele mai puține medii de 10 din ultimii 10 ani
Cel mai mare număr de medii de 10 s-a înregistrat în 2020, an de pandemie, când au fost 308 medii de 10 la nivel național, dintre care 49 în București, de asemenea, un record.
Elevii nemulțumiți de notele inițiale au depus contestații în data de 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Potrivit procedurii Ministerului Educației, „nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării”.
Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire.