Fostul om de afaceri și fondator al Realitatea TV, Silviu Prigoană, care a fost deputat PDL între 2008 și 2012, a decedat marți, într-un incident petrecut într-un restaurant din Brașov.
A murit înecat
Prigoană a avut o criză de tuse în timp ce lua masa, iar în urma acestuia s-a înecat. Persoana aflată în compania sa a apelat serviciul de urgență 112, iar echipajul medical care a intervenit nu a reușit să-l salveze.
Silviu Prigoană, cunoscut om de afaceri și politician român, avea antecedente medicale legate de probleme cardiace, fiind purtător de stenturi la inimă și efectuând anual controale cardiologice în Germania.
Prigoană a fost acționar principal al Rosal Grup și fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV. De asemenea, a fost deputat de București în perioada 2008-2012, din partea PD-L.
Toți cei care l-au cunoscut sunt în stare de șoc, iar apropiații lui Silviu Prigoană nu pot să creadă că a murit, mai ales având în vedere că nu avea probleme de sănătate.
Prima reacție a fostei soții
Adriana Bahmuțeanu, fosta sa soție și mama copiilor săi, se află și ea în stare de șoc.
„Sunt șocată. Nu pot să vorbesc, este tatăl copiilor mei. Din păcate, este foarte trist pentru că copiii mei au rămas fără tată. Nu am mai vorbit cu el de ani de zile, el refuza să comunice cu mine, din păcate. Îmi pare rău!”, a spus Adriana Bahmuțeanu.