Cum menținem spiritul de echipă intact în contextul telemuncii?
Tranziția locului de muncă de la birou în mediul confortului de acasă vine cu multe provocări. O conexiune bună la internet și un spațiu comod nu sunt întocmai singurele necesități atunci când lucrezi de acasă pentru o perioadă nedeterminată. Companiile dispuse să mențină telemunca o constantă în viața noastră profesională, chiar și după pandemie, au nevoie de o strategie optimă pentru a stabili o comunicare eficientă cu angajații.
Cum păstrezi ierarhia intactă? În ce mod vor funcționa relațiile dintre departamente și cum supraviețuiește teamwork-ul într-o astfel de situație? Acestea sunt principalele provocări cu care angajatorii se confruntă în contextul implementării telemuncii ca stil de viață.
Oricât de multe beneficii ar avea resursele tehnologice, comunicarea devine fragmentată în momentul în care acestea intermediază relaționarea dintre angajați. Distanța fizică implică și impresia unei distanțe psihologice, făcând dificilă empatia între colegi. Limbajul comun dispare și trebuie să ne adaptăm unor noi modele de interacțiune. Cu toate acestea, tranziția nu este imposibilă. Oamenii se adaptează și se supun schimbărilor pretutindeni. Însă, un grup de angajați bine sudat va întâmpina dificultăți în a menține relațiile intacte și neafectate de contextul noii ordini de desfășurare a activiății profesionale.
Inteligența emoțională salvează relațiile de la distanță!