Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a ajuns, duminică după-amiază, la Poliție, de bună voie.
El a provocat, duminică dimineață, o tamponare ușoară și a mers să raporteze accidentul la Brigada Rutieră, așa cum prevede legea. Chiar și așa, șoferul Traian Băsescu riscă să fie sancționat.
Reporter: Ce s-a întâmplat?
Traian Băsescu: „Ce să se întâmple, am acroșat un semafor cu oglinda și am rupt-o.”
Reporter: Doar atât?
Traian Băsescu: „Dar ce voiai, mai mult?”
Incidentul a avut loc pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, iar surse din Brigada Poliției Rutiere susțin că fostul Președinte ar fi acroșat, de fapt, o mașină parcată.
Imediat după ce a acroșat oglinda mașinii parcate, fostul președinte al României Traian Băsescu a lăsat un bilet pe parbrizul mașinii în care își cere scuze pentru cele întâmplate. Ba chiar a lăsat un număr de telefon la care utilizatorul mașinii să îl contacteze pentru formalitățile de înțelegere amiabilă.
A mers apoi la Brigada Rutieră, la Biroul de Accidente Ușoare ca să raporteze tamponarea. Era obligat de lege să se prezinte în maximum 24 de ore.
Traian Băsescu are mașina din 2012. A fost prima ieșită pe linia de fabricație de la Craiova. Traian Băsescu nu este la primul accident de circulație. În 2008, cu o zi înainte de summitul NATO, a tamponat din neatenție o mașină care oprise în fața lui, pe bulevardul Regina Elisabeta. Cinci ani mai târziu, a fost implicat într-un accident identic, la Otopeni. Tamponarea de acum este însă cea mai ușoară.
Fostul Președinte al României a fost testat cu aparatul etilotest și rezultatul a fost 0. Chiar și așa, riscă să fie sancționat cu 3 puncte de penalizare și amendă de 590 de lei, dar numai după ce victima acestui accident ușor se va prezenta și ea la Biroul de Accidente Ușoare.
Sursă: ȘtirileProTV.ro