Marți seară a fost raportat un nou incendiu în Parcul IOR, în partea retrocedată a parcului! Acesta nu este primul incendiu în această parte a parcului. Se crede că focul a fost pus intenționat.
ISU București anunță că incendiul s-a produs la vegetația uscată din parcul IOR, pe o suprafață de aproximativ 4000 mp. Se acționează cu 4 autospeciale de stingere, iar incendiul este localizat. Conform informațiilor primite din partea autorităților, nu sunt victime.
A fost pus focul intenționat?
„Partea retrocedată din IOR arde din nou!”, a anunțat Andrei Stan (USR), pe Facebook. Există suspiciunea că focul a fost pus intenționat.
Andrei Stan (USR, Sector 3) declara că formațiunea din care face parte „cere de luni de zile patrule permanente ale Poliției Locale în acea zonă, pentru a stopa defrișările ilegale și incendierile (nu este primu incendiu anul acesta, nici macar primul în ultimii 5 ani). Robert Negoiță se face că nu aude. Mafia imobiliară nu are rușine, dar cam așa e când ai primar dezvoltator imobiliar, cu cine să țină? Cu cetățeanul? Sau ține cu ai lui?”, spunea Andrei Stan, potrivit Adevărul.