O tânără din SUA a cumpărat cu 35 de dolari un bust de la un magazin al organizației non-profit Goodwill, iar apoi a aflat că se află în posesia unui obiect roman vechi de 2000 de ani, informează New York Times.
Laura Young a cumpărat bustul de marmură de 20 de kilograme în 2018, dintr-un magazin Goodwill din Austin, statul Texas.
Ea a declarat pentru NPR că la început a căutat pe internet informații despre el, apoi a apelat la o casă de licitații, care i-a explicat ce avea în posesie. Potrivit cercetărilor realizate de Amineddoleh & Associates, statuia din secolul I a fost deținută de Regele Ludwig din Bavaria în anii 1800 și expusă la Pompejandum, o replică a unei vile romane construită pe malul râului Main.
Într-un catalog din perioada 1920-1930 al unui muzeu german, bustul apare drept un potret al unui bărbat denumit Drusus Germanicus.
Reședința Pompejandum a fost bombardată de către Aliați în 1944 și 1945, iar apoi unele obiecte, printre care și bustul, au dispărut.
Bustul este estimat la sute de mii de dolari
Casa de licitații Amineddoleh & Associates a încheiat o înțelegere în numele tinerei pentru stabilirea unui cămin permanent pentru bust, iar Laura Young urmează să primescă un mic onorariu pentru localizarea obiectului.
Pe site-ul său, Amineddoleh & Associates scrie că bustul furat nu a fost vândut de proprietar sau de statul german și aparține în continuare landului Bavaria.
Statuia urmează să petreacă un an la Muzeul de Artă din San Antonio, iar apoi se va întoarce în landul Bavaria și va intra în posesia autorităților.
Sursă: Digi24.ro