Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, a povestit într-un live pe TikTok că a fost internat la o clinică renumită din străinătate din cauza unei afecţiuni „mult mai grave decât COVID-ul”, iar toţi banii din lume nu-l ajută să se însănătoşească.
„Banii sunt o iluzie! Chiar va doresc din suflet la toţi şi de pe live-ul ăsta şi din lumea asta să aveţi de cel puţin 10 ori mai mulţi bani decât mine să vedeţi că sunt o prostie. Poţi să ai miliarde şi triliarde să vezi că nu te ajută la nimic. Ba mai mult, îţi faci şi duşmani. Am probleme grave de sănătate şi cu toţi banii din lume, te uiţi la ei. Dumnezeu mă face bine, chiar el cu mânuţele lui!”, a spus Victor Micula, în timpul unui live în care s-a filmat cu perfuziile în mână, de pe un pat de spital.
El spune că intră pe reţelele de socializare ca să uite de probleme. „Sunt la doctor, la cea mai de prestigiu clinică. Băi oameni buni, sunt la clinică, la perfuzii, cu aparaturi pe mine, cu perfuzia în mână. Mă dă naiba afară de aici şi apoi unde mă duc. Nu am COVID, am ceva mult mai grav decât Covid. De-aia intru pe Tik-tok ca să mai uit de ele. Am o boală mai încăpăţânată, cam 6 luni tot pe aici o să fiu, dar după o rupem. După ce mă fac bine la clinică aici, intru în forţă cu viteza luminii”, a mai spus Victor Micula care este unul dinte proprietarii uni vast imperiu economic în domeniul băuturilor răcoritoare şi turismului.
Sursă: Adevărul.ro