WhatsApp lucrează la o funcţie mult solicitată şi dorită de utilizatori, care le va permite să folosească acelaşi cont pe multiple telefoane. Sau îl vor putea folosi simultan şi pe telefon şi pe tabletă. Informaţia vine dintr-o captură de ecran din versiunea beta a aplicaţiei.
Conform aceleiaşi scăpări utilizatorul îşi va putea înregistra un dispozitiv drept companion prin scanarea unui cod de pe telefonul principal. Sistemul aminteşte de cel aplicat acum pe PC. Atunci când vrei să foloseşti simultan acelaşi cont WhatsApp şi pe telefon şi pe PC, vei scana pe ecranul PC-ului un cod QR cu telefonul. Apoi vei avea acces din browserul de pe desktop la contul tău. La fel se va proceda pe viitor şi pentru un telefon secundar sau o tabletă.
Veţi putea sincroniza mesajele recente şi va exista şi criptare end to end. Încă nu e clar dacă funcţia va ajunge şi pe iOS, sau doar pe Android. Teoretic poţi deja folosi acelaşi cont pe multiple terminale cu funcţia Linked Devices, dar sunt suportate doar computerele acum, pe iOS şi Android. Posibil că funcţia nouă să apară pe WhatsApp până la final de an. Update-ul va aduce şi apeluri audio în grup cu 32 de participanţi.
Posibil ca WhatsApp să îţi ofere funcţionalitatea de a lega 10 terminale la un singur cont doar dacă ai cont business plătit.
Sursă: Connect.ro