Elena Udrea este pe cale să afle azi o decizie crucială care îi poate schimba destinul! Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) vor decide astăzi dacă cererea de revizuire a pedepsei sale, formulată în dosarul Gala Bute, va fi acceptată sau nu.
Fostul ministru al Turismului, condamnată la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu, se află în continuare în penitenciar, după ce a fost prinsă în timp ce încerca să fugă din țară.
După mai multe amânări, instanța ar putea da astăzi verdictul final în cazul său, iar soarta sa pare să depindă de această decizie importantă.
Elena Udrea, cu gândul la libertate
Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare pentru fapte de corupție, respectiv luare de mită și abuz în serviciu, în dosarul Gala Bute, în data de 7 aprilie 2022.
Înainte ca instanța să pronunțe sentința, Udrea a părăsit țara, iar în aceeași zi a fost dată în urmărire națională. Fostul ministru al Turismului a fost capturată pe teritoriul Bulgariei, în Vama Kulata, aflată la granița cu Grecia.
După arestarea sa, Elena Udrea a fost plasată în arest preventiv în Bulgaria, unde a stat până la 10 iunie 2022, când autoritățile bulgare au decis, în mod definitiv, extrădarea sa. Ulterior, ea a fost adusă în România pe 16 iunie 2022, pentru a-și ispăși pedeapsa.
Elena Udrea a depus o contestație la executare în urma condamnării sale din dosarul Gala Bute, însă aceasta a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 1 noiembrie 2022.
Decizia nu era definitivă și a fost contestată de fostul ministru al Turismului. Contestația a fost respinsă definitiv în martie 2023.
Ultima șansă
Elena Udrea ar putea petrece ultimele zile în închisoare, având în vedere că marți viitor, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor decide dacă admit sau nu cererea sa de revizuire.
Dacă cererea va fi acceptată, Udrea ar urma să fie eliberată imediat din penitenciarul Târgșor, iar dosarul său va fi trimis spre rejudecare, cu posibilitatea emiterii unei noi hotărâri.
Nu este pentru prima dată când fosta ministră solicită revizuirea pedepsei, cererea sa fiind depusă cu mult timp în urmă. În decembrie 2023, instanța a respins solicitarea în primă instanță, însă Elena Udrea a formulat apel.